Aproape traim

- Un gand liber, independent de reguli... -

Sunt in autobuz. Merg spre parcul de distractii din Mamaia. Pe ecranul din tavan sunt difuzate animatii pentru copii, dar si pentru "oamenii mari". In fata mea, o femeie ce pare peste 25 de ani, plinuta, tunsa baieteste, cu pielea alba, tricou gri si o geanta pe umarul drept sta cu telefonul in mana. Este chiar pe scaunul ce sta in diagonala cu locul meu. Ii vad mainile pe ecranul telefonului. Ele nu spun nimic. Sunt curate, dar nu ingrijite.

Vad ce scrie. Tasteaza un mesaj catre "Dragostea mea":

"As vrea sa te tin in brate."
"Te iubesc, dragostea mea...."

"Mi-e dor de tine.."

"Si mie de tine."

A inchis telefonul. Se uita in stanga si in dreapta sperand sa nu o observe nimeni. M-am uitat indelung la ea, privind-o de la spate. Ma gandeam cum toti facem acelasi pas pentru a rezista vietii, fara a lasa oamenii dun jurul nostru sa simta ce simtim noi,ne punem sentimentele in pixeli fara viata crezand ca ne exteriorizam, iar cand ridicam capul din ecranul gadgeturilor oftam greu si ne blocam privirea pe primul geam pe care-l intalnim.

Cine spune ca iubirea se traieste asa sau altminteri? Nimeni. Si cata incredere sa ai sa iti pui sufletul intr-un server si sa te convingi ca cel adevarat este si cel ce iti scrie inapoi? Sufeltul celui ce iubeste vrea sa spuna, vrea sa simta, vrea sa iubeasca, chit ca nu e iubit in egala masura. Ajungi sa cazi in propria-ti capcana, infasurandu-te in sperante absurde in timp ce cazi in gol, ajungand in final pe fundul unei mari de regrete.

Asta nu e iubire. Este cel mult amagire. Vreau sa ma deconectez, acum si pentru totdeauna. Vreau sa vad cine va mai avea curajul sa imi spuna toate vorbele dulci si in fata, nu doar pe privat. Vreau sa traiesc in realitatea mea, nu cea pe care o creaza acest pseudomediu. Prin notificari si share-uri nu simt ca traiesc. Printr-o plimbare intr-o padure ce incepe sa-si scuture frunzele, in amurgul racoros, printre sunete ce nu le pot intelege, dar le pot simti, atunci pot spune ca incep sa traiesc.

Uneori e bine sa renunti la ceva ce inca nu a inceput, dar viata mea nu sta in loc pentru a o expune pe perete. Nu renunt la ceea ce vreau, iar ceea ce imi doresc cu adevarat este sa traiesc pe deplin, nu sa ratez cele mai importante momente pentru a trai fictiv in virtual, iar in cele din urma sa regret ceea ce nu am facut.