So, Indeed…

“ Keep your face always toward the sunshine – and shadows will fall behind”

    As we grow and find new perspectives of living the life that has been given to us, people can be divided into optimists and pessimists, based on the level of building a  behaviour. Even if most of us might say "by nature , a human being  is integrated in a pattern or another " , also,  there are a lot of people who truly believe any pattern can be enlightened and convert to the semblance of our goal.

    "Keep your face toward the sunshine ". Be there, live for your dream and visualise it! The warmth of loving what you do and doing what you love is found in the pure soul which reveals the light of new beginnings. Being aware of what you like to be and what you do to establish that ideal stage of your life is the key to open up the power of optimism, in order to fulfill your expectations , adding a drop of fun.

     When it comes to the process of changing , the failure is an independent storage of emotions. Individuals tend to stop in front of it and start going deeper under their fears and as a result,  a small impediment doesn't motivate that person to work harder for that goal, instead of that,  it creates a loop in the subconscious activity of the brain that tells indirectly "i can't do that"/"i am not good enough ".

    Apparently this is the image of miscarriage, but from a closer look it should be received like this: IF I KNOW WHAT I DID'T DO RIGHT , I CAN LEARN HOW TO MAKE IT BETTER. This is why "shadows will always fall behind ". It is about "one face" ,but there is more than one "shadow ", because even if our fears and failures are behind us,  they won't hurt our belief in ourselves if we learn to stand up and make the best today.

    The past and the future shows what we are right now. Imagine the picture of a flower on the field. The best metaphor is the Sunflower. What is "her" principle?

    A rule to her goal, the evolution.  When the Universe put her in the world she was a small bud. She had to learn how to adapt to the climate, then she start to understand what makes her feel fresh: the water, soil nutrients, the air breeze. After that she realized she needed something more to keep growing.  She noticed during the day, when the sun was up, she felt so good and full of energy which helped her grow but when the sun wasn’t looking at her she'd started to feel weak. 

    The next day the Sunflower decided she would do everything she can to stay with her sun. It was hard because the power of the light was too fast for her and at the end of the day all she used to see was her shadow , but after she was told by the wind how the sun passes his way, day after day she was working harder to catch him. And she did! .

    After she managed that, she knew her shadow was still there, but it was behind her, so what she did is the miracle of believing in yourself and letting your desire to be stronger than your fears.

   As the Sunflower worked to fallow the sun, we all should work for our dreams,  for our soul and mind.  The balance is not easy to maintain but when we learn how to change our failing into a positive aspect, we learn to understand ourselves and develop our pattern. The journey starts with the first step. Make it count!

Este ea...

“- Spune-mi ceva frumos!

          - Soarele apune si rasare in fiecare zi…”

Sunetul cald si atingerea ei sunt medicament pentru tine, barbate. Este ziua ei, dar vorbesc despre tine, caci tu esti si puterea, si slabiciunea ei; tu esti cel pentru care s-ar ancora in cea mai grea calatorie pentru a te vedea fericit. Tu esti mai mult decat poti crede sau iti poti imagina.

“Este o enigma care poate fi inteleasa.” Cu siguranta nu. Nu de barbatul ce nu se-ntelege intai pe el. Fie de este vorba de ea sau nu, confuziile si misterul pe care le purtam in noi sunt portile care deschid adevarata identitate a fiecaruia, iar aici nu este locul de a descifra “misterul”, ci de a te bucura de el, caci natura nu intreaba, dar ofera. 

Juramantul pe viata e un act, dragostea nu e. In lumina sentimentelor apare si intunericul, asa cum noaptea apare peste zi. Si nu e nimic gresit in aceasta. Tu  te iubesti mereu? Daca raspunsul e da, iti sugerez sa-ti amintesti cand ai cerut ultma data iertare si de ce. Dar daca NU te iubesti mereu, asta nu inseamna ca nu iubesti deloc. Inima are ciclul ei, la fel ca natura. Da, putem iubi o viata, dar nu in fiecare minut al ei. Secretul e ca ea stie sa  “ofere atunci cand simte nevoia sa primeasca.”

“Femeia e ca alcoolul: o gusti si iti place, dar daca iei prea mult iti face rau.” Da, barbate. Tot tu spui asta, si tot tu esti lacom cand o ai. Invata sa o savurezi, dar nu-i stoarce esenta din ea, nu-i schimba nici forma, nici culoarea, pastreaza-o ca pe o sticla de vin vechi, la temperatura potrivita, in locul potrivit, asteptand sa devina cea mai buna varianta a ei. Nu o lua de pe raftul la care iti este cel mai usor sa  ajungi, pentru ca te vei obisnui cu ceea ce este langa tine, fara sa-i mai cauti rigoarea. Asteapta… Cand te-ai hotarat sa te bucuri de un adevarat gust trecut prin ani de schimbari, ridica-te si ia ultima sticla, de pe cel mai inalt raft. Este posibil sa fie acoperita de praf, dar sterge-o, curat-o cu grija. Pune-o pe masa de lemn si aprinde o lumanare. Adu-ti tirbusonul si usor, fara sa o agiti, deschide-o.

“Ea este ispita inimii, dar poate fi ispitita.” Vei gasi in ea “galaxia” de speranta si de dorinta. O vei dori cu tot trupul si cu intreg sufletul daca te lasa sa-i intri in casa inimii. O vei uri si o vei adora pentru ca ea este contrastul tau. Invata sa o mangai, cu ceea ce isi doreste de la un barbat, cu grija ta. Invata sa o tragi pe drumul bun daca se pierde. Stai acolo pentru ea, dar da-i libertatea de a sti ce inseamna noaptea fara tine.

“Este un om, dar cu puteri supranaturale.” ,sau vrajitorul de iluzie? Viata arata ca prima afirmatie este credibila, asa-i mama?...  “ A opta minune a lumii”, sau prima? Iti inunda ochii de stralucire cand o vezi, este aleasa pentru a fi iubita. Impotriva firii se intoarce din basm si pleaca, dar exista la tine in suflet. Simte si ea, dar nu recunoaste.          

“Femeia este o balanta care poate tine un barbat in echilibru.” Ca in dans, voi sunteti unu, iar el, tu, esti cel ce conduce. Fara tine nici ea nu poate exista. Pana cand ambele trupuri nu se impletesc, in arcuiri de brate si posturi, implinirea armoniilor cantecului va va astepta.  Castig-o, simte-o, respira prin ea, atinge-i spatele drept. Adu-o la pieptul tau si stai. Lasa timpul sa curga, cat mai greoi. Doar bucura-te, barbate, si simte, caci ea e tot ce ai nevoie!

Nota: Acest articol a fost realizat prin ajutorul marturiilor date de mai multe persoane de sex masculin la intrebarea " Ce reprezinta femeia?". Le multumesc tuturor celor care au raspuns si au contribuit la realizarea lui.

Buchetul de la florarie

-        Doamne,

fa sa treaca timpul mai greu,

nu-l opri, doar lasa-l sa curga lin.

Fie de e durere sau fericire

nu vreau sa simt putin,

vreau sa simt pe deplin,

                  caci fara simtire eu nu pot trai.... -

                        Soarele care bate in geamul inalt de sticla imi aminteste de aceasta zi; era innorat, un gri apus de viata care se vedea pe dupa bancul meu de lucru, acel masiv de marmura alba pe care am adunat flori, iar mai curand, amintiri. Si imi amintesc de aceasta zi nu pentru ca acelasi gri a revenit, ci pentru ca acelasi sentiment de lipsa si goliciune a intrat pentru a doua oara in casa mea. Atunci, ca si acum, traiam in superficialitatea concretizata profund a zilelor de om. Nimic nu era si totul putea fi.

                        EL a intrat in aceasta incapere sticloasa si alba, cu pereti inalti si lumini calde. A inchis usa incet si simplu. Inainteaza spre mine si ma saluta cu privirea. In clipa urmatoare isi muta ochii catre trandafirii albi din fata mesei, rasfirati intr-o vaza de sticla ce poarta amprente de picaturi peste tot. EL avea statura unui tanar stundent, trecut deja prin pierdere si recuperare, cu parul de un castaniu ichis, strans la spate, imbracat obisnuit, dar autentic.

                        Cand a inceput sa vorbeasca, tonul sau imi parea atat de familiar, si nu stiu daca doar voiam sa imi para, dar imi era aproape aceasta voce calda si atitudine modesta. Era ca un prieten vechi ce-l reintalnesti intr-un context aparent neimportant. Era deschis, cu inima si cu vorba. Nu am mai intalnit de mult timp un astfel de suflet ratacit si totusi cuprins de radacini morale. Mi-a facut placere.

                        M-a rugat sa-i leg un buchet de trandafiri. Dintr-un motiv nerecunoscut emotia „regasirii” nu m-a inmuiat, ci a reusit sa ma faca mai stapana pe ceea ce faceam. Cand am legat ultimul nod m-a intrebat :”- Pot sa te ajut?”.

                        „Nu, nu e nevoie, ma descurc.” Fara sa ma gandesc, am spus mai raspicat decat clar ca ma descurc si singura. De ce reactionam impotriva a ceea ce simtim? Dupa acest refuz subiectiv eram singura. EL nu a renuntat la ce era, dar se simtea in plus. A platit, a luat buchetul si a plecat. Urcandu-se in masina s-a mai uitat o data la mine si imi spunea:”Plec”. M-am uitat la el si am impietrit. Eram stanca rece care striga in hohote dupa ajutor, iar cand a avut ocazia sa-l primeasca l-a ratat, caci nici nu l-a vazut venind.

                        Cea mai mare lectie e sa te lovesti de unul singur. Acceptarea sentimentelor si pura imagine a fericirii este prea simpla pentru a o putea obtine. Noua ne place sa ne complicam existenta, pentru ego-uri nejustificate si mandrii fara masura.

De ce-mi esti parinte cu juma' de norma?

- un gand liber, independent de reguli... -

Nota : Tin sa mentionez ca uneori noi, adultii, luam “lumea” prea in serios, ori prea in ras. Acest text este doar de luat in considerare.

… de ce imi ceri asumarea faptelor pe care le fac daca tu nici macar nu-ti asumi propriul vis prin a-l duce la bun sfarsit?

… de ce este important sa ma ai? Pentru ca ma folosesti si ma poti uza ca pe orice material intr-u telul de a realiza ceea ce tu nu esti in stare, sau pentru a ma lasa sa devin ceea ce ma priveste?

… de ce daca te ajut sunt bun, dar daca vreau sa ma bucur doar de mine sunt numit egoist?

… de ce te incumeti sa vorbesti si sa iti dai cu parerea despre lumea de azi care defapt trece prin ochii nostri, exact asa cum trecea ieri prin mainile tale?

… de ce ierarhia sociala este mai importanta decat simpla mea existenta?

… de ce crezi ca educi cand defapt dictezi?

Cat va mai dura pana cand iti vei da seama ca adaptarea la viata ce vine nu tine de dogme sociale, ci de efemera intelegere si purtare a papucilor nostril de copii?

Minciuna Adevarului

- un gand liber, independent de reguli...-

Am prins din zbor, noi, oameni aruncati in vazduhul de dorinte, un sambure al bucuriei de suflet si un insetat trup de grija. Acest ros si totodata crud sambure a luminat in zile negre amarul unui dor nemarginit, ori trista calauza a regretului. Acest sambure divin a incoltit o mare de putere in ameteli de frica si o mana de speranta in vise prea putin cunoscute.

Cu greu am crezut noi, papusi de gheata puse pe simboluri de duh, in arta de a iubi sincer. Dar cand am inceput a intelege firea acestui tren ce doar merge inainte, fara a se mai intoarce de unde a plecat, am pierdut controlul pentru totdeauna; un control al realitatii si al viselor.

Totul ajunge acolo unde ii este locul. Un dor fortat nu nu se va putea niciodata ridica la nivelul valului ce l-a adus. Ne contractam fiecare muschi al sufletului in speranta ca inca mai exista acolo, strangem din dinti de funia ce ne-a legat amintirea, clipa, viata. Ne trezim in acest taram parasit unde un gust amar si intepator amplifica o stare monotona din eternul pierdut.

E greu sa crezi ca ceea ce doare cel mai tare iti face cel mai mult bine, dar da, e asa pentru cel ce stie ca iluzia unei fericiri sta in realitatea pe care i-o creionezi visului abstract. Ce e iubirea daca nu ai afla ce este dorul si dezamagirea?

Am lasat-o sa plece. Acea emotie ce-a fost pura, acea virtute ce s-a stins, acea imagine creatoare de frumos. Lumea aceasta, cea a valorilor material nu e de vina pentru alegerile noastre. E greu de inteles ca aceasta lume nu ne apartine. Tocmai de asta nu puteam admite ca exista un loc doar al nostru: o proprietate privata cu monopol dublicitar.

Simtim ca e ceva neterminat si tocmai prin esenta déjà vu traim prin el, acest trecut prezent in noi. Schimbam o zi, schimbam un loc, transformam o iluzie si ne carpim inima cu ceea ce putea fi. Adevarata cunoastere a liberului arbitru incepe in momentul renuntarii la libera alegere. Desi pare un nonsens, realitatea apare cand renunti la realitatea superficiala.

Contorizand alianta dintre ceea ce am fost si ceea ce suntem, ajungem in infinitul absolut, dam intaia data mana cu cei ce defapt suntem si am fost dintotdeauna: fiinte ratioanale fara discernamant de proprie-analiza, rasisti ai sentimentelor cu character omogen fata de raul inchipuit si simple suflete , pierdute in duh, ce cauta mantuirea in oaza vietii material, care curata viata cu prorpia lor existenta.

Traiesc ceea ce nu imi apartine inca

- un gand liber, independent de reguli... -

          Cat de decisiva sa fie puterea unui barbat, ca atunci cand intalneste femeia cea prea ancorata in viata sa, ea sa invaluie toata simtirea masculina din abisul femeiesc si sa il inmoaie in seva pasiunii de dragoste tanara? Am trasarit la amintirea acelor atingeri, dar am deschis ochii in timp ce visam si am uitat ce a fost. Pentru ca prezentul este ridicol, eu nu am sa cred nici in trecut, si nici in viitor. Vreau doar sa ma ia si sa ma poarte in aceasta contradictie de posibilitati favorabile. Si asa face. Nu ii spun, dar stie. Cat, cum si unde. 

          Masoara gradat pasii de jos in sus si de sus in jos. Se poarta pe soldul meu spre rezistenta coloanei mele. Respira prin parfumul meu, iar eu, prin esenta lui. Tamplele noastre stau lipite una de cealalta si se conecteaza la inimile ce le detinem. Spatele mi se arcuieste lent, urmarind bratul sau liber. Inchid ochii si nimic nu mai este asa cum era. Pentru prima data imi dau seama ca cel ce nu are ochi, simte cu adevarat.

          El simte cu toti porii o sansa a fericirii mele. Eu stau si las bratele mele sa ii contureze gatul ud.

 
          Ma trezesc de acesta data in camera alba cu mobila maronie, mica si izolata. Ma trezesc cu fata la cel ce nu mai stiu de este vis ori realitate. Imi spun si recunosc tacut ca am simtit barbatul ce mi-a indeplinit dorinta de a ma simti femeie.

          Acum nu e fericire, dar nici parere de rau. E un dor de necunoscut si de el. Sunt in acest trup de copila si exist in acest suflet de femeie. Mi-e frica de iubirea ce poate exista. Mi-e frica de ce cei ce o vor vana. Mi-e frica de mine si de ce pot simti. Si este fara sens, dar de fericire nu mi-e frica.

Aproape traim

- Un gand liber, independent de reguli... -

Sunt in autobuz. Merg spre parcul de distractii din Mamaia. Pe ecranul din tavan sunt difuzate animatii pentru copii, dar si pentru "oamenii mari". In fata mea, o femeie ce pare peste 25 de ani, plinuta, tunsa baieteste, cu pielea alba, tricou gri si o geanta pe umarul drept sta cu telefonul in mana. Este chiar pe scaunul ce sta in diagonala cu locul meu. Ii vad mainile pe ecranul telefonului. Ele nu spun nimic. Sunt curate, dar nu ingrijite.

Vad ce scrie. Tasteaza un mesaj catre "Dragostea mea":

"As vrea sa te tin in brate."
"Te iubesc, dragostea mea...."

"Mi-e dor de tine.."

"Si mie de tine."

A inchis telefonul. Se uita in stanga si in dreapta sperand sa nu o observe nimeni. M-am uitat indelung la ea, privind-o de la spate. Ma gandeam cum toti facem acelasi pas pentru a rezista vietii, fara a lasa oamenii dun jurul nostru sa simta ce simtim noi,ne punem sentimentele in pixeli fara viata crezand ca ne exteriorizam, iar cand ridicam capul din ecranul gadgeturilor oftam greu si ne blocam privirea pe primul geam pe care-l intalnim.

Cine spune ca iubirea se traieste asa sau altminteri? Nimeni. Si cata incredere sa ai sa iti pui sufletul intr-un server si sa te convingi ca cel adevarat este si cel ce iti scrie inapoi? Sufeltul celui ce iubeste vrea sa spuna, vrea sa simta, vrea sa iubeasca, chit ca nu e iubit in egala masura. Ajungi sa cazi in propria-ti capcana, infasurandu-te in sperante absurde in timp ce cazi in gol, ajungand in final pe fundul unei mari de regrete.

Asta nu e iubire. Este cel mult amagire. Vreau sa ma deconectez, acum si pentru totdeauna. Vreau sa vad cine va mai avea curajul sa imi spuna toate vorbele dulci si in fata, nu doar pe privat. Vreau sa traiesc in realitatea mea, nu cea pe care o creaza acest pseudomediu. Prin notificari si share-uri nu simt ca traiesc. Printr-o plimbare intr-o padure ce incepe sa-si scuture frunzele, in amurgul racoros, printre sunete ce nu le pot intelege, dar le pot simti, atunci pot spune ca incep sa traiesc.

Uneori e bine sa renunti la ceva ce inca nu a inceput, dar viata mea nu sta in loc pentru a o expune pe perete. Nu renunt la ceea ce vreau, iar ceea ce imi doresc cu adevarat este sa traiesc pe deplin, nu sa ratez cele mai importante momente pentru a trai fictiv in virtual, iar in cele din urma sa regret ceea ce nu am facut.