Am alergat prin ploaie...

" Tu spui că-ţi place ploaia,
dar când plouă deschizi umbrela,
spui că iubeşti soarele,
dar când el străluceşte alergi la umbră,
spui că iubeşti vântul,
dar când începe să sufle închizi geamurile.
De aceea mi-e mie teamă când îmi spui că mă iubeşti!"
- Bob Marley

   

    
   Am ieşit pe poarta liceului, era joi. Căldura dimineții era acum lipsită de lumina soarelui, iar griul cerului părea o punte ȋn care ochii se ȋntâlneau cu sublima claritate a recunoştinței față de ceea ce iubesc. 
   M-am ȋndreptat spre trotuarul ce ȋncă rezistă ȋn ciuda tinereții noastre fără limite şi uneori, puțin cam exagerată. Aerul era tare, iar atmosfera parcă nu se putea decide, să izbuncnească sau se ne mai țină ȋn misterul cerului de argint?
   Am simțit o picătură de ploaie pe obrazul drept, se simțea ca 
propria-mi lacrimă, dar care nu durea, ci mă liniştea. Am ȋntins mâinile să pot simți şi alte picături de ploaie.( Aşa face omul, când are, vrea mai mult, când nu are, spune că nu este bun.) În jurul meu, paşii se grăbeau ȋntr-un ritm alert, „ Să nu cumva să ne prindă ploaia”.
Sunt ȋn fața casei. Picăturile sunt din ce ȋn ce mai dese şi parcă mă copleşesc. Deşi mai am doi paşi şi intru ȋn casă, aştept.
   Simțeam că nu se terminase, ȋnvăluirea ploii asupra mea, simțeam că nu m-a cuprins cu toată ființa. Ea a fost ca un El ce trebuia să fie până la sfârşit, să mă iubească şi să mă alinte. 
   L-am lăsat să mă ia. Am ȋnceput să alerg, să-L simt cu totul. Am fugit cu El, nu de El, şi am deschis ochii larg. Pentru prima dată nu m-am mai ascuns de ceea ce iubeam. Eram din ce ȋn ce mai udă, atinsă de apa cerului, dar nu mă mai răceam. Eram caldă şi ȋncălzită de alegerea mea. 
   Plouă. Acum da, chiar plouă. Am ajuns ȋn gara oraşului. Niciodată nu am mai văzut-o atât de pustie, parcă nici trenurile nu circulă pe ploie. Am ridicat privirea, mi-am dat jos ochelarii intimidați de lumină. Am ridicat brațele de parcă aş fi ȋncercat să zbor. Am ȋnchis ochii şi am simțit.____________________________________________________. Aşa se simte când lecția pe care o primeşti ȋți oferă până şi un test final pe care fie ȋl treci, fie ȋl repeți, până ȋnveți. Am iubit şi am fost iubită. Visezi să dansezi in ploaie, dar nu ai curaj să o faci, aşa-i? Cine ar mai face asta? 
   Am ales să iubesc ceea ce mi s-a oferit, să iubesc până la capăt, fără jumătăți de măsură. Am trăit fiecare clipă. Nu m-am crispat, nu am refuzat să mă simt bine. Am zâmbit, udă, din cap până ȋn picioare, am zâmbit cu sufletul şi cu ochii. 
    Îmi dau seama că atunci când iubeşti, şi recunoşti pentru tine că iubeşti, o accepți, fie că te poate uda, fie că te poate ȋncuraja să mergi mai repde ȋnainte, fie că te motivează să priveşti cerul şi să vezi ce ai pierdut până atunci, fie că poate nu te cuprinde ȋn ȋntregime, dar ȋn ființă cu singuranță o poate face.
    Şi dacă iubeşti, iubeşte cu totul! Simte şi fă să te simtă! Stai, dar nu uita că deşi două picături de apă staționează ȋn două locuri diferite, ele vor ajunge ȋn cele din urmă ȋn acelaşi loc de unde au venit, se vor reȋntâlni, şi ȋşi vor continua misiunea, intrând şi ȋn alte suflete, aşa cum au făcut cu al meu. Dacă mă voi mai ȋntâlni cu ploia mea? Nu ştiu, dar ce ştiu sigur este că la următoarea ploaie ȋmi voi lua pantofii de dans cu mine!

Călătorind în lume de adulți

Într-o lume care a uitat ce înseamnă copilăria și adevărata viață din ea,eu, copilul, îmi voi asuma toate cele ce vor urma. Recunosc, sunt pierdut. Rătăcesc prin lumea voastră, lume a nevoilor și nu a dorințelor, caut în voi să recunoașteți că vreți să fiți iubiți, voi ce vă numiți maturi și capabili. Când vorbiți de noi, discutați în esență chiar despre voi. Uităm că oglinda părinților este copilul lor.
Mi-e dor. Mi-e dor de acel copil. Mi-e dor de mine. Suntem legați de trecutul nostru, de parcă am avea 100 de frânghii legate de umeri. În zadar vom dezlega doar 99 dacă va mai rămâne încă una. Vocea din mine îmi spune că “ea” m-a adus aici. M-a lăsat în urmă și m-a propulsat înainte, până când m-am stabilizat.
Îmi aduc aminte cum vă vedeam pe voi și îmi doream să fiu și eu la fel. Îmi doream să fiu văzut ca voi, să fiu primit în casă ca voi. Acum? Astăzi?
Astăzi îmi aduc aminte de acel băiat pe care l-am zărit pe stradă, îmbrăcat într-un costum de karate, în profilul căruia se vedea un vis aprins de puțin timp ce părea atât de satisfăcut de soartă. Se uita la propria sa reflexie în geamul daciei lui taică’su în timp ce mama lui aranja o haină pe bancheta din spate. Mi-am continuat drumul. Am zărit din spate o femeie, îmbrăcată decent, cu pantaloni negri, evazați și un trench în alb și negru pe deasupra, cu părul în reflexii roșcate, mai sus de umeri, gânditoare, ce părea a aștepta pe cineva; trăgea din acea țigară de parcă își lua ultima putere din viață. Stătea pe bancă. Banca din mijloc.
Acum mă întorc cu gândul atunci și mă întreb:
Dacă aș fi trecut fără să observ că în ciuda chipului său exprsiv, plin de dorință, acel băiat trăiește încă într-un mediu nefavorabil, dar cu părinți ce îl sprijină și care chiar există în viața copilului lor; părinți care țin la țelurile și dorințele noastre.
Dacă nu mi-aș fi ridicat privirea din pământ și nu aș fi înțeles strigătul de iubire și de atenție al acelei fetițe în trup de femeie, ce stătea pe banca din mijloc, sorbind din liniștea pe care o caută.....
Oare aș fi înțeles că tot ce ne leagă este iubirea? Iubirea pentru noi, iubirea de sine, iubirea pentru momentele de îmbrățișări ale părinților, iubirea de a lucra cu pasiune, iubirea de a-i oferi celui de lângă tine ceea ce are nevoie, iubirea divinului, iubirea pentru ochii cei sinceri.

Lasă-ți sufletul să simtă…

Este acel moment când îl vrei mai mult ca orice. Nu mai târziu, nu ieri, ci acum, acum și aici. Îl vrei lângă tine pe omul care te-a învățat să iubești, care te-a lăsat sa fii femeie, care te-a eliberat din starea abisală de monotonie. Atunci când femeia renunță la bărbăția de sine, la puterea ei prezentă în fiecare pas al vieții ei, ea devine atașată de acest om, căpătând experiență , bucurându-se de fiecare clipă de fericire, dar învățând din această viață că aparent, deși suntem lângă oameni, singuratici venim, singuri plecăm.
Cine spune că un copil la 16 ani, neîmpliniți, știe să iubească… Poate că nu știe, poate că doar simte, dar cine a contorizat în toată lumea aceasta câți dintre noi iubesc sincer? Și ce înseamnă să iubești? Tu, draga mea, te iubești? Te accepți pentru ceea ce ai fost și ești? 
Recunosc, la anișorii mei, tot ce m-ar interesa, spune societatea , ar fi scopul memorării de informație, însă nu voi spune că această îndrumare stopează din dezvoltarea efectivă a ființei, ci voi spune că “așa înveți să te descurci în viață”, căci ea asta vrea să credem. Nu voi spune că ceea ce mi-a arătat experiența este cunoașterea de sine și înțelegerea oamenilor, fără a-i judeca, voi spune că sistemul “te învață să fii precaut, să te dai înapoi când ești scos din zona de confort”. Ce vreau să subliniez fictiv? Faptul că ceea ce simt se datorează investiției proprii în propria-mi persoană emoțională. Faptul că fericirea mea depinde de acțiunile pe care le fac, unde alimentez cu iubire fiecare pas spre această destinție. Și nu, nu fericirea este destinația mea, ci iubirea. Un om care este iubit, este fericit; un om fericit va iubi necondiționat. 
Ce te faci atunci când treci pe lângă amintirile ce te-au schimbat în sfera percepției tale în iubire? E nostalgică amintirea primilor fiori ce apăreau ca prin necunoscut, sau este tulburătoare neștiința acelor vremuri ce acum s-a transformat în ceea ce se numește “experiență”? Să nu îți pară rău pentru tot ce a fost și nu ai știut cum să gestionezi. Să îți pară rău că nu ți-ai ascultat inima atunci când ai ales iubirea. Îmi spunea cineva că iubirea se învață, așa cum înveți orice e nou, dare eu l-am contrazis, în sinea mea, căci pe atunci nu aveam curajul să fiu liberă de ochii sociali, și i-am spus răspicat:” – Cum e posibil ca omul să învețe să iubescă dacă omul în sine este iubire, iar el a venit cu sentimentul la purtător? ” Mi-am răspuns în timp singură la această întrebare. Se pare că omul care nu se cunoaște pe sine nu este capabil sa se iubească în esență, ci în aparență, și cum nu poți să te iubești pe tine, nu știi să iubești nici pe altul.
Ai voie să te schimbi, să faci ceea ce trebuie pentru a deveni cine vrei tu sa fii. Schimbarea e oricând, puterea este în tine. Vizionează în fiecare seară ce ai realizat până acum. Observă-te și vezi dacă ești mulțumită cu tine. Dacă nu, ai curaj și îndrăznește să dansezi cu sufletul atunci când din “întâmplare” auzi melodia ta preferată, ai putere să spui NU atunci când nu vrei să te mai doară, ai determinarea să te simți bine, pentru că este al naibii de plăcut. Cât de frumoasă ești, femeie, în brațele tatălui tău, sub ochii fratelui tău, în amintirea iubitului tău, în inima soțului tău, în viața copiilor tăi, în zâmbetul nepoților tăi. Rămâi iubită!

Un gand liber

Trăiești ceea ce simți atunci când înțelegi că fiecare zi are o lecție, o lecție din care înveți, sau te dezveti. Omul dăruiește atât de mult în schimbul unui sentiment de apartenența la ceva care i-ar putea hrăni ipocrizia temporara. Se trezește singur în acest deznodământ fictiv. Mereu e singur, e singurul ce se cunoaște, singurul ce știe, singurul ce nu știe, singurul care speră, singurul care este dezamăgit, singurul care stă când toată lumea pleacă, singurul ce e mereu în urmă, singurul ce are vise, singurul care are răbdare pentru atâtea cuvinte nerostite. Și nu, nu e vorba de un afiș de pe tapet, e vorba de singurul om.

Revelatie de cristal "ganduri de iarna..."

Fiecare iarnă are povestea ei. Fiecare poveste are frumuseţea ei, iar atunci când tărâmul de poveste pe care îl visăm în fiecare noapte devine realitate, totul este învăluit în albul etern, în puritatea din copilărie, în viaţa pe care am trăit-o. Abundenţa de inefabil trezeşte amintirea unui copil ce era tânăr, ce dispera în linişte, ce cuprindea viaţa din viaţă, ce fugea şi nu se oprea până când nu găsea virtutea adevărată.
Acum am găsit fulgul de nea, cel care mă poartă în tărâmul de odinioară. Am găsit speranţa de a mă întoarce la acel sentiment pur si liniştit, acel sentiment călăuzit de divinitate. Totul este acum îngheţat, dar atât de ademenitor. Am coborât în sufletul meu pe scările de argint şi m-am oprit într-o arena cu trei uşi. Prima din stânga mea era alba, din lemn lăcuit, cu striaţii în lungimea ei. A doua era de cristal, chiar în faţa mea, iar a treia, din drapta, era din pelicule de apa ce alunecau pe coloane de aer şi se mişcau de sus în jos.
Deoarece viaţa se bazează pe alegeri, şi de data aceasta a trebuit să fac o alegere. Vreau să deschid uşa care să mă readucă în copilărie, să mă readucă la focul din vatră, la mirosul de cozonaci frământaţi de mămuca mea, la tunelul de zăpadă, la fraţii mei… Caut în mine şi în adânc şi îmi găsesc intuiţia ce nu mă trădează. Îmi amintesc cum bunica îmi spunea “Dragul bunicii, cât de departe te duci, nu te uita în urmă, mergi tot înainte!”. Aşa am făcut. Am deschis uşa de cristal, cea mai frumoasă, mai luminoasă şi mai atrasă de amintirea mea.
Am închis ochii, mi-am trezit inima şi am pus mâna pe clanţa de cristal, atât de rece şi fină în acelaşi timp. Simt în palmă cum se sfarmă acel dur element şi cum devine din ce în ce mai rapid, pământ. Tot ce era, nu se mai putea vedea dincolo, bucăţi din arena se sfărmau şi devedeau şi ele pământ. Celelalte uşi au dispărut, la fel şi scările. Totul era doar… pământ.
M-am întors de unde am venit, adus de vântul destinului. Atunci am înţeles că dincolo de perfecţiunea închipuită, aparenţa înşeală, atât de tare încât m-a costat viaţa.

Inefabil

Privesc aceasta enigmatica dorința pe cerul rece și întunecat. E atât de mare și se aproprie, îmi intra în suflet și încolțește. Caut cu privirea cea mai calda lumina provenită de la blocurile prea tăcute în aceasta noapte. Unde ești ? Suspin în exilul deformat al conștiinței mele. Vreau sa mă țin de ea, de lumina ce o văd din fereastra. Vreau sa mă încălzească și sa mă cuprindă cu dor. 
În aparenta toate seamănă, sunt la fel, au aceeaști structura. Mă întreb cât de aproape sunt sa ghicesc ca un magician sufletul ce îl porti în camera cu pereți goi, dar plini de umbre. Finit ești, sau infinit? Care este apartenența ta la sufletul meu? Văd în neștire dubla-mi reflexie. Caut în visul din aceasta noapte o evadare din sclavia sociala. Oare vei fi acolo în aceasta circumstanță, sau vei alege sa porti un rol chibzuit, fără sensibilitate și cu multa ipocrizie ?

Supliment de existență- un gând de seară...

Inconștiența avansează în detrimentul de existență, se identifică în mine, un muritor cuceritor de ego și mândrie. Am căzut în eternitate, fără a-mi da seama. Nu vreau sa mă prind de rămășițe, nu vreau să sper. Spun ce nu vreau, fac ce nu mă caracterizează, gândesc doar judecând... Pentru ce? Arunc în mine, arunc în ea, dau peste tot și lovesc cu putere. Mă afund. Sunt tot mai disperat de mine si de ce nu sunt. Exist și atât. Nu-mi știu numele, nu cunosc lumea, nu mă simt pe mine. Sunt, și nici nu mai exist. 
Elibereaza-ma! Strig cu disperare în adâncul meu întunecat și slobod. 
Ajuta-ma, viață! Nu mă lăsa!

Langa felinar - piesa de teatru

Aici este filmarea piesei de teatru - Concursul " Si eu sunt codrenist!"

Frumusetea vine din interior...

Venim pe această lume în care trebuie să ne recâştigăm sinele, să îl dezvoltăm şi să îl îndeplinim. Fiinţa om este observatorul principal în acest cadru peisagistic ce furnizează energie.
Tendinţa noastră de a creşte, scopul de a deveni vizibili în ochii societăţii, dorinţa de a avea libertatea sunt iluzia din cauza căreia ajungem să tratăm valoarea vieţii în vârstă, în loc să dăm viaţă vârstei. Viziunea în cadrul căreia ne învârtim schiţează omul ca simbol dezvoltator , unde pe scara evoluţiei, singura dorinţă ca scop principal este maturizarea.
Treapta de referinţă, pe care călcăm într-un trup bătrân ne susţine conştiinţa şi ne arată că acum devenim observatori experimentaţi, mai fragili şi mai sensibili. Câtă ruină, cât spirit copilăresc, atât de multe curiozităţi. Cine eşti? Un copil maturizat? Un adult cu suflet de copil? Ce te face fericit? Care ţi-e pofta, omule?
De viaţă? Acum ne amintim împreună de ea, ne amuzăm de noi, cei tineri, ne este dor de nostalgia copilăriei, ne visăm tot acolo, în acel tărâm fermecat care de altfel părea o cuşcă ce ne astupa graiul libertăţii. Prezentul este oglinda trecutului. Ceea ce ai gândit, ai simţit şi ai acţionat este ceea ce trăieşti acum. Neputinţa, ca duşman de luptă în actualul timp tumultos, nu este altceva decât o rană ce începe să doară din ce în ce mai tare pe care trebuie să o înfrunţi.
Frumosul din tine este povestea de viaţă pe care o vei lăsa aici, este sufletul tău trecut prin dezamăgiri care a învăţat să existe în ciuda lumii, este înţelepciunea pe care ai dobândit-o, este calmitatea care înfruntă furtuna tânără, este spiritul tău!

Cauza-efect

Mediul reprezintă în rol general stimulul extern ce are impact asupra internului, prin afectarea indirectă a fiinţei, cu transpunerea afectivă în esenţa vie. El constituie mulţimea elementelor benefice nivelului nostru energetic, fizic şi spiritual. Ideologia om-natură, schiţată de alungul timpului prin prisma conştiinţei ce reflecta pasul respectiv spre evoluţie, readuce în zilele noastre scopul de A PROTEJA.
Societatea a cunoscut rolul important al mediului natural în viaţa şi dezvoltarea omului, astefel încât, vizualizând într-o nouă perspectivă, ea a descoperit un important beneficiu spre creşterea prosperităţii în plan financiar. După cauze bine definite şi principii alese strategic, au apărut şi efecte nefavorabile ale ipotezelor iniţiale. Mediul, la rândul său, a reacţionat, conducând poluarea în topul răspunsurilor sale. Activitatea umană a influenţat regenerarea mediului, ducând astfel la afectarea sănătăţii umane, calitatăţii vieţii sau funcţiei naturale a ecosistemelor. Odată cu dezvoltarea şi uşurarea traiului, omul a pierdut din generaţie în generaţie spiritul protector. Ordinea nu mai este la locul ei, firescul a devenit de domeniul trecutului, iar astăzi ceea ce contează rămâne doar pasul următor, aparent pentru creşterea umaităţii.
In concepţia tinerilor noştri apare implementată activitatea de ecologizare pentru a elimina ceea ce putem vedea cu ochii, şi anume distrgerea naturală datorită omului. Greşeala majoră în acest context o are actionarea asupra efectelor, nu a cauzelor! Aşa cum la nivel personal uman tratăm durerea de cele mai multe ori, nu cauza, peste timp începem să întelegem că oricât de promt şi benefic credem că ne vom trata, acţiunea făcută nu are efect decât pe termen scurt, acţonând doar asupra estompării afecţiunilor, nu a soluţionării cauzei. La fel se întâmplă şi în cazul încercărilor noastre de a construi un loc mai curat, mai frumos şi mai viu.
Cauza? Educaţia!
Un răspuns atât de simplu, dar nu mulţi dintre noi ştim că “Educaţia nu este răspunsul la întrebare. Educaţia este calea spre răspunsul la toate întrebările.”- WILIAM ALLIN
Dacă am trata cauza efectelor suportate de natură şi implicit de noi, oamenii, vom ajunge la concluzia că schimbarea se află în interior, nu în exteriorul conceptului nostru. Folosind termenul de “a educa” mă refer la a readuce adevărata şi sănătoasa logică ce mulţi o cunosc, dar şi mai mulţi probabil nici nu au auzit de ea, “Legea Atracţiei” în cunoaşterea legăturii omului cu natura. Pe principiul legii, PRIMEŞTI DOAR CEEA CE OFERI, vreau să dezvolt conexiunea din intregul Univers şi cât de simplu şi de frumos funcţionează ea în orice cadru al vieţii noastre.
Bazându-ne pe dovezile fizicii cuantice, noi ştim că dacă avem două obiecte, de exeplu, doi electroni creaţi împreună care sunt legaţi, îl trimitem pe unul dintre ei la celălalt capăt al universului. Acum, acţionând asupra unuia vom observa că celălalt răspunde imediat, instantaneu. Deci, ori informaţia circulă infinit de repede, ori în realitate electronii încă sunt legaţi. Ei sunt înlănţuiţi. Aşa cum totul era înlănţuit la momentul Big Bang-ului, asta înseamnă că totul încă este conectat. Prin această “conexiune” putem atrubui aceeaşi funcţie legăturii mediului natural între elementele sale. Prin menţinerea lor într-o stare de îmbunătăţire necesităţii lor vom contura aura universului prin mişcarea continuă şi circulară.
Funcţia liniară a acestui concept, definită pe scopul de evoluţie cu specificarea condiţiei de păstrate a sistemului de valori ce privează bogăţia naturală, este unicul algoritm de implementare al educţiei. Unitatea acestui nivel se găseşte prin realizarea dorinţei primare, scopul creşterii.
Sintetizarea acestor factori se îndreaptă către o simplificare logică:
- Dacă vom educa tinerii spre a înţelege efectele acţiunilor lor, prin a le arăta analiza în antiteză între ipoteze verificate până în momentul actual ce privează înjosirea mediului şi acceptarea consecinţelor, vom descoperi că nu e nevoie să trecem prin anumite etape puse pe tapetul societăţii, doar pentru a repeta isoria, ci putem analiza dincolo de aparenţa expusă şi să aflăm, în concluzie că dacă vom învăţa să ne eliminăm obiceiul vicios, nu va mai fi nevoie să tratăm vreo cauză aferentă.
- Dacă ne vom construi un sistem de valori ce va încadra tiparul nostru personal în croirea dezvoltării noastre, vom depăşi actualul statut de manipulţi ce l-am înregistrat fără voia noastră în baza de date a existenţei noastre. Acest principiu va duce la conturarea de noi orizonturi care simplifică existenţa chiar prin “vederea de domeniul trecutului”, organizarea.
- Dacă vom învăţa să preţuim pentru simbolul respectivului termen de analiză, nu pentru cantitatea sau valoarea dată de principii stabilite de alţii, vom ajunge la regăsirea absolută ce se vede dincolo de orizont şi se simte dincolo de credinţă. Atunci vom vedea cu adevărat.

“Educaţia este puterea de a gândi limpede, puterea de acţiona bine în lucrarea lumii, puterea de a aprecia viaţa.” - BRIGHAM YOUNG

Tu esti una cu mintea ta?

Captura sufletului se poate refracta în esențe catalizatoare de impulsii conectate la adevăr. Prin definitivarea sistemelor de valori, viziunea creatoare se implementează pe baze fictive de imaginație către regăsirea universului propriu.
Conflictul dintre puterea existentei și forța visului este iluzia sociala de termen vicios, unde omul este prins în propriile dorințe, fără sete de necunoscut și sub aceleași condiții de vizualizare. 
Totul pornește de la un obiectiv ce se tipărește în aria imaginației, construind un vis, o imagine de finalitate care proiectează esența creatoare și sincera.
Prezentul este afectat de disfuncția conștiinței, astfel momentul de acum exista prin intermediul aducerii momentelor trecute în vizorul ce pare apropiat, și vizionarea viitorului ce surprinde un moment actual imaginat.
Eliberarea funcției conștiente ce credem ca o deținem duce la cunoașterea de absolut, sinele. Favorizând adevărata identitate, unde esența firii omenești este centrul de univers, dezvolta omul, fiinta si spiritul.
În cazul de fata, a trai conștient nu implica a învăța cum se poate ajunge la nivelul întregului, ci a te lasă învățat de constientul subconștientului ce deschide sinele și părăsește iluzia firii.

La multi ani, mama!

Infinitul s-a aratat in fata ochilor mei ce au simtit iubire. Acest infinit era alcatuit din miliarde de particule afective, ganduri contextuale si vise adevarate. Principiile lui erau dezvoltarea si cunoasterea de oameni, de extremitati, de viata. Avea o caracteristica pura, o variatie simetrica a acumularii de sentiment. 
Captivant era sufletul tau ce tinea in frau acest univers, spatiul virtual ce nu il poti atinge; in care eu, eul spiritual, s-a dezvoltat si a capatat inovatiile unui tipar nebanuit.
Viata nu a strigat de SUS! Ci din sine. A eliberat fiorul antitezei dintre relativitatea si absolut. Prin tine, mama! Multumesc. Multumesc . Multumesc. Vinovat sunt, copil al tau, caci ti-am gresit. Am fost" vederea " realitatii, a societatii. Dar nu mai sunt.
Mama, de cate ori universul ma cuprinde in bratele sale, inteleg cat de norocoasa sunt! Doamne, cat de norocoasa sunt. Doar pentru ca te am! Atunci cand umerii mei coboara, mereu ii ridici cu privirea. Imi repet: Cat de norocoasa sunt! Doar pentru ca am doi ochi albastri care lupta pentru mine. Cand lumea e impotriva, aici e cineva care ma intelege. Ma intrem: Cum de merit atata intelegere!? Cand sunt constransa, tu imi dai libertate. Ce e mai presus decat libertatea!? As vorbi o viata despre noi, despre rezonanta sufletelor noastre, dar stiu ca trebuie sa te intorci la munca, pentru ca trebuie sa ai grija de mine. Stiu ca nu ne vom uita, iar prin adevarul sufletului nostru, pot demonstra fara teoreme, ca mai intai de dragoste, a fost credinta. Te iubesc, maicuta mea, frumoasa mea!

Eu.

Cine sunt? Drag cititorule, nu exista o definitie a ceea ce sunt. Cu speranta ca nu te-am dezamagit din prima afisare sincera, eu voi incerca sa ma dezvalui in aceste randuri, cu scopul de a consimti existenta mea pe aceasta lume, nu pentru a exprima anumite evenimente ce consider ca sunt trepte pe care le-am urcat catre regasirea mea si totodata, dezvoltarea mea.
Irelevant in scopul cunoasterii, copilul din mine va incepe cu ceea ce nu este. Nu sunt mai mult decat tine. Nu sunt nici mai bun, nici mai rau. Sunt diferit. Sunt gol de reguli si limite. Imi place sa ma numesc artist, deoarece creez prin mine si prin oamenii din jurul meu viziuni noi, captivante in evolutia fiintei umane.
Sunt copila cerului si a pamantului. Un suflet tanar plin de vise, unii ar spune imposibile, dar cine a zis ca se ghideaza dupa alte tipare si functii, nu? Eu am crescut in universul florilor, intre oameni, pe locuri adevarate si sub ocrotirea parintilor. Am invatat de la ei sa ma respect si sa ii respect pe cei de langa mine. Am invatat sa ofer doar ce vreau sa primesc si sa nu judec, ci sa incerc a intelege sufletul din interiorul omului.
Am privit lumea prin armonie si am rezonat cu sinele meu, am constientizat realitatea mea ca ceea ce vreau sa traiesc, nu sa supravietuiesc. Am alinare si liniste in muzica. Pianul este terenul de joaca al sufletului meu. Maturizarea ceruta este eclipsata de inocenta simplitatii.
Palitatea din nuantele calatoriei de pe acest taram m-a influentat in descoperirea centrului de interes al prim-planului. Am invatat sa conturez formele si sa le modelez, am descoperit arta desenului. M-am eliberat de influente prin desen, unde gandurile mele simbolizau caracteristica planului, profunzime.
Terenul meu de joaca era in permanenta schimbare. Vise veneau, isi implineau telul si plecau. Ganduri se aratau prin perspective diferite de la o scara la alta, iar cei care nu plecau niciodata din paradisul meu erau oamenii, profesorii. Cei care m-au invatat tot ceea ce stiu. Persoanele care m-au incurajat. Cei ce au dat din ei pentru a ma ajuta sa cresc. Ma uit spre acesti ani minunati si inteleg ca nu voi putea vreodata sa le multumesc indeajuns pentru ca m-au facut omul de astazi.
Aici este prima mea oprire. Voi lua de aici trenul spre un nou loc, o noua perspectiva si o noua aventura. Voi transmite ceea ce am invatat, voi infrunta imposibilul, voi lupta pentru mine si pentru cei ce merita sa lupti. Nu ma voi opri din cautare, din curiozitate permanenta. Voi experimenta viata. Voi cunoaste oameni. Voi asculta tacerea si voi incerca sa inteleg furtuna.
Pot spune ca acum sunt un calator perpetuu si fragil. Sunt un simplu copil cu vise mari. Iti voi povesti la urmatoarea oprire daca am luat trenul potrivit, sa te sfatuiesc daca pot si pe tine, draga sufletule! Te las... Cu bine!

Oare doar coincidente?

Bariere. Parametri sociali. Limitari. De ce? Pentru o umanitate care se arata dupa acelasi tipar, lipsiti de propria libertate, oameni care au aceasta aura robotica, modelata dupa placul "lor"?
Dar cine sa se gandeasca la tot acest continut ambalat galant, cu istetime si tact? 
Au plecat de la ce iubeau oamenii cel mai mult, pe Dumnezeu. Erau oameni ce urmau calea Lui dar nu au stiut mult timp ce inseamna ea, ce esenta are si cum arata. Adevarul? Oare de ce exista un singur Dumnezeu daca regiile sunt mai multe? Sau mai bine, de ce exista atatea religii daca El este UNUL? Ce au facut?
Au impus divinitatii limite si parametri. Au creat un Dumnezeu care dadea legi, pe cand el ne-a creat fara a cere ceva in schimb, fara a ne premedita scopul. El ne-a dat cel mai pretios dar, Libertate.
Ce a urmat? S-a introdus algoritmul de manipulare. Au introdus scoala ce avea un scop coerent, adevarat si util. Dar termenul folosit nu era cel intalnit in acest loc. La scoala veneai sa inveti lucruri mai mult sau mai putin folositoare. Niciodata cum pamantul se revolta prin fenomene naturale si de ce, niciodata sa inveti despre ce insemna respect, dar sa fii pus in fata lui, niciodata despre A FI OM. Invatai stiinte exacte care te afundau in confuzie si dezorientare. Acel "Pentru ca trebuie" era eticheta prezentarii acestui institut din imaginea ta. Cu ce ajuta? Cu nimic.
Au trecut de scoala, au creat tiparele, au ademenit scopul, au convins spre evolutie. Rezultatul? Societatea. Alte reguli, mai multe interese, si mai multe limitari. Intr-o lume in care suntem liberi si il avem pe Dumnezeu noi am avut nevoie de 'conducatori' sau 'sefi', cum vreti sa le spuneti. Un om inteligent? El nu are nevoie sa fie condus, sa i se dicteze pas cu pas viata. El o construieste. Este autodidact si intelege lucrul acesta. El descopera lucruri noi in fiecare zi si refuza sa traiasca intre limite, mai ales cand are aceasta calatorie in fata. Omul inteligent nu are frica. Frica e boala. El nu dobandeste 'bogatii' pentru ca mai apoi sa le pazeasca, de frica 'sa nu le fure'. El nu are bucuria in toate aceste lucruri de atins. El este bucuria si sufletu lui e pretios! Este inteligent, asa ca stie sa duca o viata rationala, doar traieste constient.
"Doamne-ajuta!''. Cand? La orice ora! Cum? Cu sfiala. De ce? "Ca asa se zice". Am inteles. Am primit si impulsuri ce aveau impact asupra constientului. Am primit pe tava. Le-am primit. Ne-am influentat unii pe altii si in final suntem diferiti desi suntem la fel, nu?
Am ajuns victime, desi ne credem invingatori cu facultati si diplome. Suntem trasi la indigo, doar ca pe foi diferite. Am crezut in principii dar nu in propria persoana.
Acum? Ramane de vazut. Depinde de fiecare. Traiesti cu Ei sau cu Tine! Tu alegi! Fa o alegere inteleapta!

Influente sumare

Capacitatea noastră, a ființelor ce ne numim "oameni", în general are o ramura a conștientului de a substitui puterea subconștientului prin relații neuro-psihice care pot controla gândurile și acțiunile noastre. În tabloul vieții suntem puși la zid într-un anumit moment de o 'impresie' a daltonismului. 
Prin experiență, sentimente și cunoaștere, noi ajungem la un prag al idolaterizarii față de centrul generator de caracter. Influenta ce o are asupranoastră este expusă simetric în cele doua dimensiuni create de logica umana: ce consider ca am fost și ce îmi doresc sa devin.
Copilul, actorul, vânzătorul, ei toți contribuie la paleta noastră de alegeri. Fiecare trebuie sa își câștige echilibrul 'cromatic'. Nu exista jumătăți de măsură. Exista negru sau alb. Gri semnifica rătăcire emoțională, iar de la punctul central energetic toate sectoarele primordiale se imprimă sub o aură negativă, aceasta dacă abordarea față de drumul pe care mergem sta în traiectoria neîncrederii, subaprecierii și a acționarii greșite.
Da, avem nevoie de influențe pozitive în viața. Nu, nu vor veni singulare și categoric nu vor veni ele la noi. Și nu, nu trebuie sa le căutăm. Sunt printre noi, în fiecare zi, poate în cercul de prieteni sau chiar pe strada opusă. Cum e posibil?
Când ne uitam la un om, înfățișarea sa ne interpretează ceea ce credem despre el. Prin acțiunile sale, prin poziția corpului, prin atitudinea față de cei care îl înconjoară observam că dânsul se îndreaptă spre o anumită extremă; fie tânjește spre universul luminat, fie se încadrează în parametrii tonurilor închise.
Calitatea noastră de buni observatori poate induce atenția în orice cadru al existentei noastre. Putem învața cum să diferențiem binele de rău și să alegem influența pozitivă din planul complex. Modelul îl putem contura singuri, prin înțelegerea dorințelor ce stau la baza viziunii noastre spre viitor.
Oportunitatea se ivește atunci când ne așteptăm mai puțin, dar când avem cea mai mare nevoie. Relația cu sinele se poate transpune în realitate prin sinceritate și credință. Relativitatea opusului captează esența, favorizând astfel capacitatea șanselor credibile de a deveni posibile într-un procent aproape de top.

Pas cu pas

Schimbare... Mereu cautam o cale de dezvoltare. Personal, evolutia este revelatia schimbarii, conceptul inovat al normalitatii, pana la urma ,,SCOPUL,,.
Maturizare. Curaj. Valorificare.
Cu fiecare zi de existenta te uiti in jur si constient vezi totul atat de uzat dar inconstient apare mereu ca ceva nou. Cum se poate ca acelasi element sa ti se para nou daca intensitatea lui se risipeste in timp?
,,Generatorul de infinit,, ne dezvaluie atat de sincer si pur ,,ritmul,, , incat obisnuiti a fi prinsi in furtuna intrepatrunsa de limitele interiorului in concordanta cu realitatea, ne pierdem printre detalii inutile si nu suntem invatati sa intelegem sensul pur.
Varietatea factorilor determinanti in procesul cresterii atarna de functia corelata vietii ,,omul societatii,,.
Captivant dar inestetic... Asta numesc eu ,,concept,,. Ironic pentru unii si de neinteles pentru altii.
Prin transpunere, jocul capata o capsula divina ce tine loc de portal catre trecut si prezent. Iluzie atat de realista, incat te infricoseaza. Spaima nedumerita, incat te ameteste.
Cazi. Te destrami si imprastii peste vant ale tale farame de iubire. Ai crescut si nu lasi sa fii vazut. Preferi sa traiesti in anonimat dar sa rastorni sensul lumii ce l-au creat dupa standardele lor.
Ti-ai irosit timpul, masinarie umana! Da, imaginatie, te-ai avantat prea sus. Acum, ar fi bine sa cuprinzi viata si sa n-o lasi!

Imi cer ieratre,sufletule...

Cand ai ascultat ultima data sunetul vantului? Sufletule?! Tu mereu te bucurai de razele soarelui. Tu mereu vedeai ce este mai bun in oameni. Tu mereu aveai incredere in ei. Acum…ce te-a determinat sa zaci la pamant?Ce te-a facut neputincios?

Am nevoie de tine!

Oare sa fi fost vina mea, a infantilitatii din gandirea fara experienta? Oare eu ti-am facut asta?

NU te preface ca nu ma auzi….ca atunci cand razbunarea mi-a asurzit inima fata de cel mai bun prieten, doar pentru ca el nu mi-a oferit intelegere. NU te preface ca nu ma cunosti…..doar pentru ca eu am gasit straini in parintii mei cand nu-mi faceau pe plac. NU ma confunda cu un zid…..asa cum mi-am oprit eu inima sa iubeasca viata. NU ma ocoli…….asa cum eu am intors spatele aproapelui meu cand avea nevoie de mine. NU ma lasa sa zac in mine!….

Prin zambetul daruit putem construi o lume mai buna. Fireste….nu putem schimba lumea toata, dar putem avea propria realitate. Ne abandonam propriul suflet prin ganduri si mai apoi actiuni negative care indeparteaza centrul energetic de noi. Nu putem trai, nu putem simti, iar ceea ce era vis si daruire se transforma in pierdere si neputinta.

Valorificarea credintei trebuie exercitata prin dezvoltarea ariei de captare a binelui, realizand astfel protejarea spirituala. Ceea ce traieste in noi se materializeaza prin ceea ce lasam in urma noastra. Un chip frumos, o mana de ajutor sau poate doar acceptare. Acestea sunt putinele imagini de incercare a dezvoltarii. Un om simplu este cel mai pretios suflet de pe acest pamant. O fiinta neajutoarata este cel mai darnic fiu al greutatilor. Dar tu? Controlezi viziunea interiorului tau sau te lasi dominat?

ATIPIC

     ATIPIC

ARTISTUL. Acest sambure ce face din…acolo…aici. Acest copil matur ce are curajul sa se exprime fara a astepta raspunsul omenirii, caci stie ce raspuns are de la Creatorul Divin. Stie el cum sa sfideze legile naturii, asa ca nu-l subestimati.

Va asigur ca mai stie si ce-i acela risc, dar nu-i pasa, deoarece esecul face parte din frica , iar el, unul, este un curajos, de altfel nici nu accepta ideea de a fi un calator esuat si plin de regrete.

Ei bine, ce stiu sigur e ca nu vrea sa traiasca in realiate, in realitatea voastra.

Nu-i place sa se trezeasca la aceeasi ora dimieata si nici n-o face…caci noaptea este ziua lui de lucru. Nu suporta sa vada elemente de pamflet dar stie ca trebuie sa tina cont de existenta lor, astfel nu ar putea construi ceea ce face azi, nu ar fi un artist.
Curajul sau e uneori nebun si se intinde pana la imposibilitatea de acceptare, insa va gasi o cale sa se muleze, doar tehnica e asemanatoare slefuitului.

Are si oameni realisti langa el, da……..e posibil sa mai uite cateodata dar se revanseaza mereu. El e un batran cu suflet tanar, deci are viziuni invechite uneori. Poate ca spera prea mult, dar nu e o greseala.

Telul sau nu poate fi daramat cu doua pietre, dar cu siguranta poate fi spulberat prin gand. El stie sa-si pastreze gandurile libere dar mai sunt clipe cand are novoie de odihna….si nu vrea a intelege.

Are puterea unui leu, insa nu intelege ce mare e lumea asta pentru el. Are capacitatea de distorsionare a unui iluzionist, dar se pierde prea repede in propriile idei.

Acesta este el, Artistul. Un element ce nu poate fi incadrat ,dar poate fi cuprins. Adevarul din acest asumat concept este de fapt propria-mi persoana, omul. Ma multumesc cu asta…..