Călătorind în lume de adulți

Într-o lume care a uitat ce înseamnă copilăria și adevărata viață din ea,eu, copilul, îmi voi asuma toate cele ce vor urma. Recunosc, sunt pierdut. Rătăcesc prin lumea voastră, lume a nevoilor și nu a dorințelor, caut în voi să recunoașteți că vreți să fiți iubiți, voi ce vă numiți maturi și capabili. Când vorbiți de noi, discutați în esență chiar despre voi. Uităm că oglinda părinților este copilul lor.
Mi-e dor. Mi-e dor de acel copil. Mi-e dor de mine. Suntem legați de trecutul nostru, de parcă am avea 100 de frânghii legate de umeri. În zadar vom dezlega doar 99 dacă va mai rămâne încă una. Vocea din mine îmi spune că “ea” m-a adus aici. M-a lăsat în urmă și m-a propulsat înainte, până când m-am stabilizat.
Îmi aduc aminte cum vă vedeam pe voi și îmi doream să fiu și eu la fel. Îmi doream să fiu văzut ca voi, să fiu primit în casă ca voi. Acum? Astăzi?
Astăzi îmi aduc aminte de acel băiat pe care l-am zărit pe stradă, îmbrăcat într-un costum de karate, în profilul căruia se vedea un vis aprins de puțin timp ce părea atât de satisfăcut de soartă. Se uita la propria sa reflexie în geamul daciei lui taică’su în timp ce mama lui aranja o haină pe bancheta din spate. Mi-am continuat drumul. Am zărit din spate o femeie, îmbrăcată decent, cu pantaloni negri, evazați și un trench în alb și negru pe deasupra, cu părul în reflexii roșcate, mai sus de umeri, gânditoare, ce părea a aștepta pe cineva; trăgea din acea țigară de parcă își lua ultima putere din viață. Stătea pe bancă. Banca din mijloc.
Acum mă întorc cu gândul atunci și mă întreb:
Dacă aș fi trecut fără să observ că în ciuda chipului său exprsiv, plin de dorință, acel băiat trăiește încă într-un mediu nefavorabil, dar cu părinți ce îl sprijină și care chiar există în viața copilului lor; părinți care țin la țelurile și dorințele noastre.
Dacă nu mi-aș fi ridicat privirea din pământ și nu aș fi înțeles strigătul de iubire și de atenție al acelei fetițe în trup de femeie, ce stătea pe banca din mijloc, sorbind din liniștea pe care o caută.....
Oare aș fi înțeles că tot ce ne leagă este iubirea? Iubirea pentru noi, iubirea de sine, iubirea pentru momentele de îmbrățișări ale părinților, iubirea de a lucra cu pasiune, iubirea de a-i oferi celui de lângă tine ceea ce are nevoie, iubirea divinului, iubirea pentru ochii cei sinceri.