Cand ai ascultat ultima data sunetul vantului? Sufletule?! Tu mereu te bucurai de razele soarelui. Tu mereu vedeai ce este mai bun in oameni. Tu mereu aveai incredere in ei. Acum…ce te-a determinat sa zaci la pamant?Ce te-a facut neputincios?
Am nevoie de tine!
Oare sa fi fost vina mea, a infantilitatii din gandirea fara experienta? Oare eu ti-am facut asta?
NU te preface ca nu ma auzi….ca atunci cand razbunarea mi-a asurzit inima fata de cel mai bun prieten, doar pentru ca el nu mi-a oferit intelegere. NU te preface ca nu ma cunosti…..doar pentru ca eu am gasit straini in parintii mei cand nu-mi faceau pe plac. NU ma confunda cu un zid…..asa cum mi-am oprit eu inima sa iubeasca viata. NU ma ocoli…….asa cum eu am intors spatele aproapelui meu cand avea nevoie de mine. NU ma lasa sa zac in mine!….
Prin zambetul daruit putem construi o lume mai buna. Fireste….nu putem schimba lumea toata, dar putem avea propria realitate. Ne abandonam propriul suflet prin ganduri si mai apoi actiuni negative care indeparteaza centrul energetic de noi. Nu putem trai, nu putem simti, iar ceea ce era vis si daruire se transforma in pierdere si neputinta.
Valorificarea credintei trebuie exercitata prin dezvoltarea ariei de captare a binelui, realizand astfel protejarea spirituala. Ceea ce traieste in noi se materializeaza prin ceea ce lasam in urma noastra. Un chip frumos, o mana de ajutor sau poate doar acceptare. Acestea sunt putinele imagini de incercare a dezvoltarii. Un om simplu este cel mai pretios suflet de pe acest pamant. O fiinta neajutoarata este cel mai darnic fiu al greutatilor. Dar tu? Controlezi viziunea interiorului tau sau te lasi dominat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu