Revelatie de cristal "ganduri de iarna..."

Fiecare iarnă are povestea ei. Fiecare poveste are frumuseţea ei, iar atunci când tărâmul de poveste pe care îl visăm în fiecare noapte devine realitate, totul este învăluit în albul etern, în puritatea din copilărie, în viaţa pe care am trăit-o. Abundenţa de inefabil trezeşte amintirea unui copil ce era tânăr, ce dispera în linişte, ce cuprindea viaţa din viaţă, ce fugea şi nu se oprea până când nu găsea virtutea adevărată.
Acum am găsit fulgul de nea, cel care mă poartă în tărâmul de odinioară. Am găsit speranţa de a mă întoarce la acel sentiment pur si liniştit, acel sentiment călăuzit de divinitate. Totul este acum îngheţat, dar atât de ademenitor. Am coborât în sufletul meu pe scările de argint şi m-am oprit într-o arena cu trei uşi. Prima din stânga mea era alba, din lemn lăcuit, cu striaţii în lungimea ei. A doua era de cristal, chiar în faţa mea, iar a treia, din drapta, era din pelicule de apa ce alunecau pe coloane de aer şi se mişcau de sus în jos.
Deoarece viaţa se bazează pe alegeri, şi de data aceasta a trebuit să fac o alegere. Vreau să deschid uşa care să mă readucă în copilărie, să mă readucă la focul din vatră, la mirosul de cozonaci frământaţi de mămuca mea, la tunelul de zăpadă, la fraţii mei… Caut în mine şi în adânc şi îmi găsesc intuiţia ce nu mă trădează. Îmi amintesc cum bunica îmi spunea “Dragul bunicii, cât de departe te duci, nu te uita în urmă, mergi tot înainte!”. Aşa am făcut. Am deschis uşa de cristal, cea mai frumoasă, mai luminoasă şi mai atrasă de amintirea mea.
Am închis ochii, mi-am trezit inima şi am pus mâna pe clanţa de cristal, atât de rece şi fină în acelaşi timp. Simt în palmă cum se sfarmă acel dur element şi cum devine din ce în ce mai rapid, pământ. Tot ce era, nu se mai putea vedea dincolo, bucăţi din arena se sfărmau şi devedeau şi ele pământ. Celelalte uşi au dispărut, la fel şi scările. Totul era doar… pământ.
M-am întors de unde am venit, adus de vântul destinului. Atunci am înţeles că dincolo de perfecţiunea închipuită, aparenţa înşeală, atât de tare încât m-a costat viaţa.