Eu.

Cine sunt? Drag cititorule, nu exista o definitie a ceea ce sunt. Cu speranta ca nu te-am dezamagit din prima afisare sincera, eu voi incerca sa ma dezvalui in aceste randuri, cu scopul de a consimti existenta mea pe aceasta lume, nu pentru a exprima anumite evenimente ce consider ca sunt trepte pe care le-am urcat catre regasirea mea si totodata, dezvoltarea mea.
Irelevant in scopul cunoasterii, copilul din mine va incepe cu ceea ce nu este. Nu sunt mai mult decat tine. Nu sunt nici mai bun, nici mai rau. Sunt diferit. Sunt gol de reguli si limite. Imi place sa ma numesc artist, deoarece creez prin mine si prin oamenii din jurul meu viziuni noi, captivante in evolutia fiintei umane.
Sunt copila cerului si a pamantului. Un suflet tanar plin de vise, unii ar spune imposibile, dar cine a zis ca se ghideaza dupa alte tipare si functii, nu? Eu am crescut in universul florilor, intre oameni, pe locuri adevarate si sub ocrotirea parintilor. Am invatat de la ei sa ma respect si sa ii respect pe cei de langa mine. Am invatat sa ofer doar ce vreau sa primesc si sa nu judec, ci sa incerc a intelege sufletul din interiorul omului.
Am privit lumea prin armonie si am rezonat cu sinele meu, am constientizat realitatea mea ca ceea ce vreau sa traiesc, nu sa supravietuiesc. Am alinare si liniste in muzica. Pianul este terenul de joaca al sufletului meu. Maturizarea ceruta este eclipsata de inocenta simplitatii.
Palitatea din nuantele calatoriei de pe acest taram m-a influentat in descoperirea centrului de interes al prim-planului. Am invatat sa conturez formele si sa le modelez, am descoperit arta desenului. M-am eliberat de influente prin desen, unde gandurile mele simbolizau caracteristica planului, profunzime.
Terenul meu de joaca era in permanenta schimbare. Vise veneau, isi implineau telul si plecau. Ganduri se aratau prin perspective diferite de la o scara la alta, iar cei care nu plecau niciodata din paradisul meu erau oamenii, profesorii. Cei care m-au invatat tot ceea ce stiu. Persoanele care m-au incurajat. Cei ce au dat din ei pentru a ma ajuta sa cresc. Ma uit spre acesti ani minunati si inteleg ca nu voi putea vreodata sa le multumesc indeajuns pentru ca m-au facut omul de astazi.
Aici este prima mea oprire. Voi lua de aici trenul spre un nou loc, o noua perspectiva si o noua aventura. Voi transmite ceea ce am invatat, voi infrunta imposibilul, voi lupta pentru mine si pentru cei ce merita sa lupti. Nu ma voi opri din cautare, din curiozitate permanenta. Voi experimenta viata. Voi cunoaste oameni. Voi asculta tacerea si voi incerca sa inteleg furtuna.
Pot spune ca acum sunt un calator perpetuu si fragil. Sunt un simplu copil cu vise mari. Iti voi povesti la urmatoarea oprire daca am luat trenul potrivit, sa te sfatuiesc daca pot si pe tine, draga sufletule! Te las... Cu bine!